Vara a topit preţul asigurărilor CASCO. Atenţie însă la capcane!

Vara a topit preţul asigurărilor CASCO. Atenţie însă la capcane!

Faţă de luna aprilie a acestui an, cele mai importante societăţi care vând CASCO au tăiat preţurile cu 40%, în medie. „Vinovate“ sunt promoţiile specifice anotimpului călduros.

Pentru cei care nu au o asigurare CASCO sau care au evitat să-şi cumpere o astfel de poliţă din cauza preţurilor mari, vara pare momentul potrivit pentru a face pasul. Conform datelor unuia dintre cele mai utilizate portaluri de specialitate, absolut toate marile companii de asigurări au operat reduceri substanţiale de preţuri. Astfel, cei opt mari jucători care acaparează mai bine de 90% din piaţa CASCO au tăiat, pe medie, aproximativ 40% din primele anuale percepute pentru asigurarea facultativă. Este un fenomen specific perioadei de vară, când vânzările scad, iar societăţile sunt forţate să ia măsuri pentru a le impulsiona. Pe lângă campaniile de promovare, reducerea preţului este o metodă des uzitată. Faţă de luna aprilie a acestui an, cu o mică schimbare la vârf, clasamentul preţurilor rămâne acelaşi. Astra vinde cel mai ieftin CASCO, urmată de Generali, Euroins şi Omniasig, care au preţuri aproape identice. Urmează Uniqa şi Groupama, la care preţul asigurării se menţine sub 2.000 de lei pe an, apoi Allianz Ţiriac şi Carpatica, unde prima anuală depăşeşte cu puţin pragul de 2.000 de lei.

Preţul nu este  totulCine crede că asigurarea CASCO presupune despăgubiri pentru orice daună, în orice situaţie, ar trebui să analizeze atent cele câteva pagini de excluderi din contractele de asigurare. Majoritatea clauzelor care prevăd situaţiile când asiguratul nu este despăgubit sunt fireşti şi ţin de culpa directă a clientului ori de lipsa de predictibilitate a anumitor evenimente. Cu toate acestea, am întâlnit cazuri în care clauzele contractuale sunt mai mult decât interpretabile sau chiar privează clientul de despăgubire în situaţii asupra cărora el nu poate avea niciun fel de control. Una dintre prevederile contractuale mai puţin clare arată că asiguratul nu beneficiază de despăgubire în situaţia în care „nu a luat toate măsurile necesare pentru limitarea pagubei“. Această excludere este prezentă în contractele majorităţii societăţilor importante, iar la una dintre ele se aplică nu doar în cazul daunelor din accidente, ci şi în situaţia în care automobilul este expus unui furt sau unei tentative de furt. Nici măcar agenţii respectivei societăţi nu ne-au putut explica cum poate un client să limiteze paguba atunci când îi este furată maşina.Una dintre situaţiile în care niciun asigurător nu va face plata daunei este aceea în care dauna este majorată ca urmare a greşelilor din service, iar acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că asigurătorii au, printre unităţile de service, parteneri agreaţi pe care îi recomandă clienţilor. Practic, din momentul în care automobilul şi-a început drumul către service (incluzând eventuala tractare), valabilitatea asigurării încetează. Dacă, de exemplu, în urma unei greşeli de reparaţie, dauna constatată iniţial este majorată, clientului nu-i rămâne decât să ceară despăgubiri service-ului. Mai mult, este exclusă de la plată chiar şi situaţia în care automobilul este furat în timpul în care se află în reparaţii. Asigurătorii nu plătesc nici în cazul exploziei anvelopelor sau în situaţia în care apar daune provocate de fenomene naturale.

Numele contează

Spre deosebire de asigurarea RCA, poliţa CASCO vizează în mod direct proprietarul asigurării, nu un terţ vătămat. Tocmai de aceea, notoritatea societăţii unde alegeţi să vă faceţi asigurarea, istoricul ei de plată şi rezultatele obţinute de-a lungul timpului sunt importante. Nu este indicat să vă faceţi asigurarea la o societate care are probleme sau care este prea puţin cunoscută, chiar dacă preţul oferit de aceasta este foarte bun. Riscul de a nu primi despăgubirea este mai mare. Date financiare despre toţi asigurători din România, precum şi istoricul lor de plată, dar şi al reclamaţiilor pot fi găsite pe site-ul ASF.

45% este cea mai mare scădere de preţ pentru poliţa CASCO. Este situaţia Groupama, care vinde poliţa cu 1.929 de lei

 

 

 

 

Share

 

 

 

 

 

 

Sursa: capital.ro

Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *