SURPRIZĂ pentru ŞOFERII care încalcă regulile rutiere începând de luni
Postat de Fastimo in iun. 30, 2013 in Uncategorized | 0 comentarii
Şoferii care nu respectă regulile de circulaţie vor avea o surpriză de proporţii începând de luni, 1 iulie, ca urmare a Hotărârii Guvernului nr. 23/2013.
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 23/2013, pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară, salariul minim se majorează, începând cu 1 iulie 2013, de la 750 la 800 de lei, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, reprezentând 4,74 lei/ora. Cum îi afectează acest lucru pe cei care nu respectă regulile de circulaţie. Ei bine, odată cu creşterea salariului minim, se majorează şi valoarea unui punct de amendă. Potrivit articolului 98 din Codul Rutier, un punct este egal cu 10% din valoarea salariului minim, prin urmare indicatorul creşte de la 75 la 80 de lei, din prima zi a lunii iulie. Cea mai mică amendă care va fi aplicată de luni va fi de 160 de lei, iar cea mai mare poate ajunge la 1.600 de lei, potrivit Codului Rutier.
SE SCHIMBĂ LEGEA AMENZILOR!Ministerul Afacerilor Interne trebuie să transpună în legea românească Directiva 2011/82/UE, care priveşte facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră.Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru transpunerea directivei în legislaţia naţională, până la data de 7 noiembrie 2013.
În vederea aplicării noii legi, se modifică şi Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Cea mai importantă modificare este cea de la Articolul 14, alineatul (1), care va avea următorul cuprins: „Executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de 2 luni de la data aplicării sancţiunii.”
În momentul de faţă „Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.”
Încălcaţi regulile de circulaţie în străinătate, amenda trebuie să vă vină în limba română
Conform prevederilor acestei legi, scrisoarea de informare trimisă în urma încălcării unor norme rutiere, se întocmeşte în limba statului membru utilizată în documentul de înmatriculare a vehiculului cu care s-a săvârşit încălcarea, dacă acest document este disponibil, sau, după caz, în una dintre limbile oficiale ale statului membru în care este înmatriculat vehiculul respectiv. Adică, de exemplu, dacă aţi depăşit viteza regulamentară pe teritoriul unui stat şi aţi fost luat în vizorul radarului, amenda trebuie să vă vină în limba română, dacă şi statul respectiv şi-a aliniat legislaţia la directiva europeană.
Share
Sursa: capital.ro