Sugas Bai, o noua perla turistica in Transilvania
Postat de Fastimo in nov. 22, 2013 in Uncategorized | 0 comentarii
O noua speranta a turismului balnear rasare la doar 40 de kilometri de orasul Brasov. Sugas Bai nu este o statiune noua in adevaratul sens al cuvantului, ci o destinatie turistica salvata din paragina, in urma unei investitii de 4 milioane de euro.
Sugas Bai are o poveste clasica pentru turismul balnear romanesc, dar cu un final diferit in comparatie cu multe alte statiuni abandonate astazi.
Principalele obiective turistice, un complex hotel – restaurant, o mofeta si o baza de tratament au fost privatizate, in anul 2004, pentru suma de 600.000 de euro, omului de afaceri brasovean Ioan Neculaie, care detine si clubul de fotbal FC Brasov. Desi s-a angajat sa investeasca in modernizarea lor, starea activelor s-a inrautatit de la an la an, iar acum patru ani, Consiliul Local Sfantu Gheorghe a decis sa rascumpere aceste bunuri si sa transforme statiunea intr-o destinatie turistica dezirabila.
„Am realizat pana acum 85% din ce ne-am propus, iar anul viitor, cand vom termina lucrarile, Sugas-Bai va fi o bijuterie, o statiune care asteapta turisti din alte judete si din strainatate, dar in primul rand pe cetatenii municipiului Sfantu Gheorghe, fiind gandita ca o baza de agrement pentru acestia”, a declarat primarul Antal Arpad.
Distractie si relaxare pentru toate varstele
Anul trecut, au fost inaugurate in statiunea care se afla la doar 8 kilometri de orasul Sfantu Gheorghe, un centru spa cu bai turcesti, saune finlandeze si cu o sala de fitness. Baia calda este dotata cu sauna, cazi cu hidromasaj, aparatura pentru tratament cu aerosoli.
In statiune exista mai multe izvoare cu apa minerala, o mofeta, un bazin in aer liber si o partie de schi, dotata cu tun de zapada si reabilitata cu bani europeni.
Terenurile astfel amenajate vor fi in administrarea Directiei de Sport si Agrement, dar autoritatile locale intentioneaza sa infiinteze un birou sau o societate care va administra in viitor toate facilitatile de la Sugas Bai.
Sursa: business24.ro