Sud-africanii de la NEPI vor finaliza, pana in 2016, proiecte de 460 de mil. de euro, in Romania

Sud-africanii de la NEPI vor finaliza, pana in 2016, proiecte de 460 de mil. de euro, in Romania

Fondul sud-african de investitii NEPI are in dezvoltare in Romania investitii de peste 460 de milioane de euro, in proiecte noi sau in extensii de proiecte existente, suprafata totala inchiriabila la finalizare fiind estimata la peste 250.000 metri patrati.

Dupa finalizarea tuturor proiectelor, NEPI, cel mai activ investitor imobiliar de pe piata locala in ultimii ani, ar ajunge la un portofoliu de active cu o suprafata totala de 660.000 metri patrati, avand in vedere ca fondul detine deja in Romania proiecte cu o suprafata de circa 380.000 metri patrati, evaluate la 656 milioane de euro.

Proiectele in dezvoltare sunt cele mai multe spatii de retail, in Bucuresti si provincie, si majoritatea au ca termen de finalizare 2014-2015, potrivit unei prezentari a fondului.

Astfel, pentru acest an, NEPI isi propune sa finalizeze in trimestrul al treilea Vulcan Value Centre in Rahova, cu o suprafata de 25.200 mp, inchiriata 93%, in urma unei investitii de 47 milioane de euro si care va genera venituri din chirii anuale de 4,1 miliaone de euro. Tot in acest an, dar in trimestrul patru, este programata finalizarea primei faze a Shopping City Targu Jiu, cu o suprafata de 26.800 metri patrati, inchiriat in proportie de 85%. Investitia in acest centru comercial, primul de acest tip din oras, se ridica la 30,1 milioane de euro, urmand sa aduca venituri anuale din chirii de 2,95 milioane de euro.

In acest an, NEPI a finalizat, impreuna cu omul de afaceri Ovidiu Sandor, prima cladire de birouri (21.358 mp)din complexul The Office din Cluj Napoca, investitie de 22,5 milioane de euro.

Mega Mall din Bucuresti, cea mai importanta investitie a NEPI

Cea mai importanta investitie a NEPI in curs de dezvoltare este centrul comercial Mega Mall din Bucuresti, investitie de 165 milioane de euro. Centrul va avea 70.700 metri patrati, iar NEPI, partener 70% in proiect, estimeaza ca va aduce, dupa finalizare, prevazuta pentru al doilea trimestru al anului viitor, venituri anuale din chirii de 16,5 milioane de euro. Mall-ul este inchiriat in proportie de 85%. Toate aceste proiecte sunt in curs de constructie.

Anul viitor, la final, fondul de investitii a planificat si finalizarea primei faze dintr-un proiect de retail la Timisoara (pe terenul cumparat recent de la fratii Cristescu). Investitia este estimata la 78 milioane de euro, urmand sa fie construite spatii totalizand 50.000 metri patrati.

Pe retail, NEPI are programate si extinderea a trei centre comerciale, respectiv City Park Mall of Constanta (21.000 mp, investitie de 36 mil.euro ), Shopping City Deva (10.000 mp, investitie de 14 mil.euro) si Severin Mall (10.000 mp, investitie de 9 mil. euro), cu termen de finalizare in 2015. Extinderile si proiectul din Timisoara sunt in faza de autorizare.

NEPI va mai dezvolta o cladire de birouri in Piata Victoriei din Bucuresti, cu o suprafata de 8.000 mp, investitie de 32 milioane de euro, termenul de finalizare fiind stabilit, de asemenea, pentru anul viitor.

In 2015-2016, fondul va finaliza dezvoltarea urmatoarelor doua cladiri din complexul de birouri The Office din Cluj, care va implica investitii de 47 milioane de euro. Cele doua cladiri vor avea in total 33.000 metri patrati, iar chiria anuala va totaliza 5,8 milioane de euro, care se va adauga la cele 3,3 milioane de euro generate de primul imobil al complexului, livrat in luna mai.

Printre proiectele detinute de NEPI pe piata locala se numara City Park Mall Constanta, Ploiesti Shopping City, Retail Park Pitesti, Floreasca Business Park, Lakeview (Bucuresti), City Business Centre Timisoara.

Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *