Scenariul de referință 2020 din Master Planul de Transport nu include și proiectele noi de autostradă

Scenariul de referință 2020 din Master Planul de Transport nu include și proiectele noi de autostradă

Pentru a evita unele confuzii în interpretarea datelor cuprinse în Master Planul General de Transport (MPGT) referitoare la autostrăzi, reprezentanții Ministerului Transporturilor au adus unele clarificări.

Astfel, în cadrul Raportului pentru identificarea problemelor scenariul de referință include 911 km de autostradă care sunt aferenți contractelor în derulare, pe care le are încheiate în prezent Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), precum şi numărul de km de autostradă finalizaţi până în prezent.infrastructura

Scenariul de referință 2020 nu include și proiectele noi de autostradă pe care le-a inițiat sau urmează să le inițieze CNADNR, care se referă la realizarea a încă 898 km, aprobați recent prin Memorandum al Guvernului României. ”Având în vedere cele de mai sus, avem 911 km aferenți contractelor în derulare şi autostrăzilor existente, la care se mai adaugă 898 km aprobaţi prin Memorandumul Guvernului, rezultând un total de  1809 km”, spun ei.

Referitor la documentele afişate pe pagina de internet a MT, acestea fac parte din MPGT, urmând ca pe măsură ce vor avea loc dezbaterile publice pe marginea Master Planului, să fie afişată şi varianta finală a acestui document.

Sursa: capital.ro

Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *