Redescopera Transilvania: Fa-ti propriul circuit turistic!

Redescopera Transilvania: Fa-ti propriul circuit turistic!

Redescopera in vara aceasta locuri minunate pentru care nu trebuie sa zbori la mii de kilometri departare. Le poti gasi chiar aici, in Transilvania, langa Sibiu ori Brasov, unde timpul parca a stat in loc, pastrand obiceiurile si traditiile, in mijlocul naturii si printre ziduri incarcate de istorie.

Agentia de turism Reky Travel a lansat in premiera pentru tara noastra pachete de servicii turistice modulare, care includ vizite scurte in sudul Transilvaniei. Este vorba de excursii de cate o jumatate de zi, care pot fi organizate in functie de preferintele turistilor.

Desi germanii au inventat conceptul, romanii l-au dus la nivelul urmator si au lansat oferte complexe, pentru grupuri de 8 pana la 50 de persoane, care isi vor putea construi circuitul dorit.

circuit Transilvania

Escapadele sunt numai bune pentru pauzele scurte, de weekend, si-ti dau ocazia sa explorezi Marginimea Sibiului, Tara Oltului si Fagarasului, Podisul Hartibaciului, zona Tarnavelor si Tara Barsei, prin vizite in puncte-cheie pentru viata Transilvaniei, ascunse de asfaltul marilor orase, dar totusi foarte aproape. 

Pe langa destinatii, iti poti alege si temele expeditiilor: cultura si arta, gastronomie, pelerinaj si viata ecumenica, intalniri cu personaje locale si multiculturalitate. 

Vei descoperi astfel retetele uitate din Mosna, legendele Vaii Calvei, cantecele din Valea Hartibaciului si mestesugurile din Apold. Daca vrei, poti porni pe urmele artistei Frida Binder-Radler sau poti afla povestea ortodoxismului din sudul Transilvaniei. Degustarea de branza si tuica in tramvaiul din Rasinari este de asemenea o atractie inedita oferita de organizatori.

circuit Transilvania

Organizatorii au dezvaluit pentru Business24 cum au de gand sa-i atraga pe austrieci, germani si elvetieni in Romania si ne-au prezentat doua pachete modulare de succes. Desigur, ele sunt disponibile si romanilor.

Daca te intereseaza si pe tine cultura si arta transilvanene, poti opta pentru pachetul „Cantece din Valea Hartibaciului si ingrijirea patrimoniului rural”

Astfel, in 3-4 ore vei descoperi satul Altana (Alzen), aflat la 35 de kilometri de Sibiu, pe Valea Hartibaciului. 

Pe langa turul ghidat al stravechii localitati, organizatorii ti-au pregatit si un concert de orga in biserica fortificata din mijlocul satului. Aici vei afla totul despre legendele micii comunitati din Transilvania, vei sta de vorba cu restauratorii lacasului de cult si te vei putea plimba prin gradinile satenilor. 

Dupa masa de pranz, cu bucate traditionale si retete seculare explicate de bucatari, urmeaza un concert de cantece specifice zonei. 

circuit Transilvania

Vei avea ocazia sa vizitezi apoi Muzeul Interetnic al Vaii Hartibaciului si centrul de informare UNESCO din sat (Casa Gherendi). Nu vor lipsi si demonstatii de maiestrie ale mestesugarilor satului, cojocarul din Altana si impletitorii din Fofeldea.

Daca te intereseaza mai mult gastronomia, trebuie sa incerci pachetul „Picnic in Cindrel si traditii din Marginime”.

Actiunea se petrece in satul Gura Raului, din Marginimea Sibiului, aflat la numai 15 kilometri de Hermannstadt.

Pentru a savura bucatele traditionale in mijlocul naturii, la aer curat, organizatorii iti propun un traseu un pic mai lung, de 4-5 ore, in care veti avea timp si de o mica drumetie.

circuit Transilvania

Cu traista la spinare, pe postul cosului de picnic, vei porni la drum prin satul de la poalele Muntilor Cindrel, cu opriri la fierar si la gaterul de lemne, dar si la centrul cultural Ioan Macrea, unde copiii inca pastreaza vie traditia costumelor populare. 

Ca sa-ti faci si pofta de mancare, vei continua cu o plimbare de cel mult 2 ore pana la cel mai bun loc de picnic, stiut doar de localnici, de unde poti cuprinde cu privirea tot satul. 

Dupa ce-ai mancat pe saturate, vei asculta povestea localitatii Gura Raului, la biserica ortodoxa din sat. 

Daca n-ai obosit prea tare, te poti intoarce cu bicicleta, pe traseul cicloturistic Emil Cioran. Sa nu te sperii doar, spre seara, de bivolii care se intorc de la pasunat. 

circuit Transilvania

Un astfel de pachet turistic modular costa 30 de euro de persoana, pentru grupuri mai mari de 15 oameni. Desi oferta a fost gandita pentru „export”, pentru ca a existat o cerere si o deschidere mai mare din partea strainilor, pachetele sunt disponibile si pentru Romania, ne-au asigurat organziatorii.

Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *