PROIECT: Comisionul pentru carduri ar trebui să scadă de CINCI ORI

PROIECT: Comisionul pentru carduri ar trebui să scadă de CINCI ORI

Consiliul Concurentei continuă să monitorizeze comisioanele aplicate de bănci la tranzacțiile cu cardul. Deocamdată, România deține un record negativ în acest sens băncile impunând costuri de cinci ori mai mari decât media europeană.

„Exista un proiect de legislatie europeana care  prevede  plafonarea comisioanelor interbancare la  maximum 0,2% pentru cardurile de debit si 0,3% pentru cardurile de credit. La noi media  este la  1%. Sper ca Romania sa sprijine demersul. Avem discurii si cu marii retaileri in acest sens pentru ca ei sunt primii care pierd. In Europa, marii comercianti au avut un cuvant greu de spus in acest sens”, a spus Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei. Comisioanele interbancare sunt plăţile realizate între băncile acceptante şi băncile emitente pentru tranzacţiile care presupun utilizarea cardurilor de plată. În cazul tranzacţiilor la POS, comisionul interbancar este plătit de banca acceptantă (care deţine POS-ul aflat la comerciant) către banca emitentă a cardului şi este suportat de către comerciant şi, indirect, de către consumatori. În conformitate cu regulile Visa şi MasterCard, până în 2011, comisioanele interbancare erau stabilite de băncile membre ale celor două organizaţii şi erau de 1%. Începând cu 2012, nivelul comisionului interbancar aplicabil tranzacţiilor efectuate în România cu carduri emise sub sigla MasterCard este stabilit de MasterCard şi aplicat de băncile membre.

Record negativ

Comisioanele interbancare aplicate în România la tranzacţiile cu carduri în sistemele VISA şi MasterCard sunt printre cele mai mari din Europa, reiese dintr-o investigaţie sectorială desfăşurată de Consiliul Concurenţei pe piaţa serviciilor de plăţi bancare. Astfel, în România, comisionul interbancar în sistemele VISA şi MasterCard este de 1% şi respectiv 1,2%, în timp ce în ţări ca Belgia, Franţa, Italia Suedia, Olanda, Ungaria, Letonia sau Marea Britanie nivelul comisionului nu depăşeşte 0,8% (pentru cardurile de debit cu chip). Declanşată de Consiliul Concurenţei în 2011, investigaţia sectorială pe piaţa serviciilor de plăţi bancare a urmărit patru direcţii principale: modul de determinare a comisioanelor interbancare pe piaţa cardurilor de plată; modul de determinare a nivelului comisioanelor şi taxelor plătite de comercianţi către banca acceptantă (care deţine POS-ul aflat la comerciant) pentru serviciile prestate în cazul tranzacţiilor cu carduri; profitabilitatea sectorului cardurilor de plată şi gradul de concentrare a pieţei serviciilor de plată cu carduri.

 

 

 

 

 


Share
 

 

 

 

 

 

Sursa: capital.ro

Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *