Piata birourilor din Bucuresti, salvata de companiile IT
Postat de Fastimo in aug. 26, 2013 in Uncategorized | 0 comentarii
Sectorul IT&C a avut cea mai mare contributie la evolutia pietei birourilor in primul semestru al anului, cand suprafetele inchiriate de companiile din acest domeniu a crescut de peste doua ori, comparativ cu aceeasi perioada din 2012, la 20.900 de metri patrati, reprezentand aproape o treime din totalul inchriat in aceasta perioada.
Domeniul IT&C a fost urmat, in functie de ponderea din totalul suprafetei, de Profesional Services, cu 14% si de Financial Services si Construction&Real Estate, fiecare cu 7% din totalul suprafetei inchiriate in primele sase luni ale acestui an, conform unui raport al ESOP Consulting/CORFAC International.
„Domeniul IT&C aduce si in acest an cel mai mare numar de chiriasi pe piata spatiilor de birouri din Bucuresti. Majoritatea companiilor din acest domeniu se orienteaza catre cladiri noi de birouri si aleg spatii deschise, cu o modularitate crescuta, cu facilitati specifice pentru angajati, care provin din randul tinerilor, studentilor chiar. De aceea, atunci cand se alege zona se opteaza fie pentru apropierea de campusurile studentesti – in Centru-Vest si Vest, fie pentru apropierea de firmele mama sau partenerii strategici de business – in Centru-Nord, Nord, acolo unde s-a creat un pol pentru aceasta industrie”, declara Alexandru Petrescu, Managing Partner ESOP Consulting/CORFAC International.
Ca numar de companii, IT&C a crescut de aproape trei ori
Ca numar de companii, domeniul IT&C a inregistrat o crestere de aproape trei ori fata de prima jumatate a anului trecut, cand 11 companii au inchiriat birouri. Astfel, in intervalul mentionat, 30 de companii IT&C au inchiriat suprafete cuprinse intre 96 metri patrati si 2.500 metri patrati.
Cele mai multe au ales cladiri in zonele de centru-nord si de centru-vest. In primul semestru al anului trecut, companiile IT&C au inchiriat birouri cu o suprafata de 9.434 metri patrati.
Cea mai mare tranzactie din domeniu IT&C de pe piata spatiilor de birouri nu a fost de relocare, ci de reinnoire a contractului, si a vizat un spatiu de 5.234 metri patrati.
Pe locul doi ca volum de spatii inchiriate in aceasta perioada, s-a aflat domeniul Professional Services, din care fac parte companii care presteaza servicii de consultanta in afaceri, management development, contabilitate si cabinete de avocatura. In total, in prima jumatate din 2013 s-au relocat 20 firme specializate in servicii profesionale, care au inchiriat suprafete cuprinse intre 150 si 2.500 metri patrati.
Domeniile Financial Services si Construction&Real Estat s-au situat pe locul trei
Pe locul trei, la egalitate ca pondere din volumul total de tranzactii, s-au situat domeniile Financial Services si Construction&Real Estate, fiecare cu 7%.
Din domeniul Financial Services fac parte bancile, firmele de asigurari, institutiile de creditare si fondurile de investitii, spatiile inchiriate pentru birouri fiind cuprinse intre 347 metri patrati si 4.000 metri patrati.
In domeniul Construction&Real Estate, s-au relocat 13 firme per total piata. Suprafetele inchiriate de companiile din acest domeniu au variat intre 106 metri patrati si 2.000 metri patrati.
Ca pondere vizibila, s-au mai remarcat domeniile Industry (6%), FMGC (5%), Transport, Cargo&Auto Industry (5%), Pharma si Personal Services (4%) si Marketing&Media.
Sursa: business24.ro