Pe fondul creşterii ofertei cu 15%, preţul apartamentelor a scăzut cu până la 4%
Postat de Fastimo in oct. 3, 2013 in Uncategorized | 0 comentarii
După o vară plină de incertitudini în privinţa continuării programului „Prima Casă“, în septembrie, preţurile apartamentelor din Bucureşti au scăzut în medie cu până la 4% faţă de acelaşi interval din 2012, pe fondul unei oferte mai mari cu peste 15% faţă de anul trecut.
Potrivit calculelor realizate de AnunţuriParticulari.ro pe baza ofertelor imobiliare publicate în presa scrisă şi pe internet, preţurile medii solicitate de proprietari pentru garsonierele şi apartamentele cu două camere au înregistrat cele mai importante ajustări din ultimul an, de circa 4%. Aşadar, dacă în septembrie 2012 proprietarii solicitau un preţ mediu pentru garsoniere de 34.536 de euro, în septembrie 2013 pentru o garsonieră vânzătorii cereau cu 4% mai puţin, adică 33.020 de euro.
O reducere de 4% a fost aplicată şi pentru locuinţele cu două camere în ultimele 12 luni. Aşadar, preţul mediu al unui apartament cu două camere a ajuns, în septembrie 2013, la 53.020 de euro, faţă de 55.154 de euro, valoare înregistrată în septembrie 2012.În ceea ce priveşte preţurile medii solicitate pentru locuinţele cu trei camere, acestea au fost ajustate cu 2% în ultimul an. Dacă în septembrie 2013 proprietarii solicitau preţuri medii de 73.000 de euro, în septembrie 2012 vânzătorii cereau 74.800 de euro.
Proprietarii care vând locuinţe cu patru camere au făcut reduceri de 1% în ultimele 12 luni, atingând o valoare de aproape 95.300 de euro.
Oferte în creştere
Aproape 2.700 de oferte noi de vânzare de apartamente au intrat în piaţă în luna septembrie 2013, conform datelor AnunţuriParticulari.ro. În septembrie 2013, numărul ofertelor noi de vânzare apărute a crescut cu 15,3% faţă aceeaşi perioadă din 2012.
Oferta de garsoniere a ajuns la 585 de unităţi, în timp ce numărul de anunţuri cu vânzarea unei locuinţe cu două camere a atins numărul de 1.052. În cazul ofertei de vânzare a locuinţelor cu trei camere, aceasta a ajuns la 785 de unităţi la sfâşitul lunii septembrie 2013. Pe segmentul apartamentelor cu patru camere circa 264 de proprietari au făcut publice intenţiile lor de vânzare, în ultima lună.
Share
Sursa: business24.ro