Auzim destul de des sintagma “gusturile nu se discuta” in contexte dintre cele mai diverse. Indiferent ca este vorba de arta, de stilul vestimentar, de filme sau muzica, parerile sunt impartite. Suntem diferiti, deci putem avea gusturi diferite. Oamenii au propriile lor gusturi in a face sau a crea lucruri, care pot fi apreciate de un grup de persoane sau respinse de catre altii.
Si designul interior face parte din acele domenii in care oamenii pot avea ganduri si pareri diferite. Unora le place stilul traditional, altora stilul rustic, vintage sau contemporan, dar sunt si persoane carora le place in egala masura mai multe stiluri de amenajare.
Cei care nu se pot decide asupra unui singur stil de design interior pot opta pentru amenajarea eclectica. Prima persoana care a folosit termenul “eclectic” in istorie se presupune a fi Johan Joachim Winckelmann, care a utilizat acest cuvant pentru a descrie opera lui Anibale Caracci, un pictor manierist al secolului al XVII-lea, care a fost capabil sa realizeze un mix intre elementele rationale si sobre ale clasicismului si cele opulente ale Renasterii.
Eclectismul in designul interior presupune combinarea de elemente din stiluri si perioade diferite intr-un singur proiect. Chiar daca stilul nu are propriile elemente caracteristice, asta nu inseamana ca nu exista reguli clare dupa care se face amenajarea. Piesele care vor construi decorul trebuie sa formeze un tot unitar, chiar daca apartin altor stiluri. Trebuie sa existe un element care sa unifice, o culoare, o textura, un anumit tip de ornamente. Pentru a crea un interior armonios puteti miza pe urmatoarele trasaturi unificatoare:
1. Culoare. Stilul eclectic este caracterizat de o paleta cromatica foarte variata, dar este bine ca aceasta sa fie „legata“ prin cateva culori neutre: alb, negru, gri, bej sau crem. O culoare neutra folosita pentru piesele mari de mobilier va crea un echilibru vizual si va stabili o legatura intre aceste elemente.
2. In stilul eclectic proportionalitatea are un rol aparte. Aceasta ajuta la atenuarea impactului diferitelor stiluri, texturi si modele pe care le pot avea piesele de decor. Puteti opta pentru aceeasi dimensiune in cazul pieselor masive de mobilier, piese pe care sa le combinati cu cel mult trei elemente contrastante, preferabil de dimensiuni diferite.
3. Elemente repetitive. Consistenta in design este data de elementele repetitive. In design-ul interior putem vorbi de consistenta in materialele folosite, formele mobilei, culoarea accesoriilor si a zugravelii, tematica mobilei sau linia micilor obiecte ce decoreaza camera.
4. Elemente contrastante. Stilul eclectic este bazat pe contraste: clasic-modern, vechi-nou, lumina-intuneric. Pot fi combinate elemente moderne cu piese vechi sau antichizate cu regula de a exista o conexiune intre ele. Aceasta conexiune poate fi creat fie de dimensiune, de culoare, textura, finisaj sau imprimeu.
5. Existenta unei piese centrale. Ca in orice stil de amenajare, si in stilul eclectic trebuie sa existe un element central in jurul caruia este construit decorul. Existenta unui punct focal te va ajuta sa combini elementele intr-un mod unitar. O opera de arta sau un semineu ar putea fi o alegere potrivita. Deoarece poti trece foarte usor de la bun gust la kitch, este indicat sa ceri parerea unui specialist.
Sursa: incasa.ro