Cum a reuşit un rus să ia credit nelimitat cu dobândă zero păcălind bancherii

Cum a reuşit un rus să ia credit nelimitat cu dobândă zero păcălind bancherii

Despre clienţi se spune că nu citesc contractele de credit şi că semnează cu ochii închişi. Doar că un rus arată că bancherii fac la fel. Acesta a primit o ofertă de credit, a modificat-o şi a trimis-o înapoi băncii. Ce a rezultat?

Dimitri Argarkov a primit o ofertă de la o bancă din Rusia, Tinkoff Credit Systems, pentru un card de credit. Contractul preformulat nu a fost pe placul lui Argarkov, aşa că acesta a hotărât să îi aducă ceva îmbunătăţiri. L-a scanat şi a modificat clauzele, scrie RT.com.

Dobânda a fost micşorată la 0%, comisioanele au fost eliminate, şi limita de împrumut a fost scoasă. Mai mult, acesta a introdus şi alte condiţii dure pentru bancă: va trebui să plătească clientului amenzi de 3 milioane de ruble (68 de mii de euro) de fiecare dată când încalcă prevederile contractuale. Mai mult, denunţarea contractului nu se putea face decât cu plata unei sume de 6 milioane de ruble (136 de mii de euro) către client.

Apoi, rusul a trimis contractul căntre Tinkoff, care l-a semnat, se pare, fără să îl citească, şi i-a trimis cardul de credit.

„Banca a confirmat înţelegerea cu termenii clientului şi i-a trimis cardul de credit şi o copie a contractului cu prevederile modificate. Linia de credit era nelimitată. Acesta îşi putea permite să cumpere o insulă undeva în Malaezia, şi banca ar trebui să plătească pentru ea, potrivit legii”, a declarat avocatul lui Argarkov.

Cei de la Tinkoff au încercat să închidă contul clientului pentru plăţi întârziate, şi l-a dat în judecată pentru o datorie de 45.000 de ruble în dobânzi şi comisioane, calculate după varianta nemodificată a contractului.

La începtul acestei săptămâni, însă, instanţa a decis în favoarea clientului. Banca a semnat contractul şi este legată de el, astfel că Argarkov nu trebuie să plătească decât principalul sumei împrumutate, adică 19.000 de ruble.

„Au semnat documentele fără să se uite peste ele. Au spus ceea ce spun de obicei clienţii împrumutaţi: Nu am citit”, declarat avocatul lui Argakov.

Dar Dimitri Argakov nu vrea să se oprească aici. Acesta a decis să dea în judecată pe cei de la Tinkoff pentru a-i fi plătite sancţiunile stipulate în contract: 24 de milioane de ruble (545.500 de euro), din moment ce banca nu şi-a onorat obligaţiile, şi a decis să încheie contractul fără să plătească taxa de 6 milioane de ruble (136.000 de euro).

„Avocaţii noştri cred că nu va primi 24 milioane de ruble, ci mai degraba 4 ani de închisoare pentru fraudă. Acum e o problemă de principiu pentru bancă”, a scris fondatorul băncii, Oleg Tinkov, pe Twitter.

 

 

 

 

 

 


Share

 

 

 

 

 

 

Sursa: economica.net

Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *