Sectorul imobiliar „îngheţat” de criză dă semne de revenire

Sectorul imobiliar „îngheţat” de criză dă semne de revenire

Consultanţii imobiliari afirmă că sunt informaţii în piaţă şi discuţii despre începerea unor proiecte industriale noi care să acopere cererea actuală pentru astfel de spaţii.

„Nu sunt foarte multe lucrări în derulare. Jucătorii importanţi din această piaţă au aplicat pentru 2013 o politică de siguranţă, iar construcţiile speculative au fost nesemnificative ca număr.  Aici putem enumera dezvoltări în derulare precum Graells&Llonch la Turda, companie ce dezvoltă un parc industrial de 200.000 mp şi VGP Group în Timişoara, care lucrează la extinderea cu 7.500 mp a unui proiect industrial existent”, a declarat Mădălin Aresmeritoaie, asociat al departamentului industrial din cadrul Activ Property Services.

În acest an s-au tranzacţionat prin intermediul brokerilor sau direct aproximativ 150.000 mp de spaţii logistice şi industriale, de unde rezultă o creştere a nivelului de tranzacţionare. Oraşele în care activitatea industrială a fost în acest an mai intensă sunt Timişoara, Ploieşti, Braşov şi Bucureşti.  Cea mai importantă piaţă din România, pe segmentul spaţiilor industriale, române Bucureştiul, ce deţine ca nivel tranzacţional aproximativ 35-40% din cota de piaţă, urmată de Timişoara cu un nivel de aproximativ 25%. Restul cotei de piaţă este împărţită între Cluj, Ploieşti şi Braşov.„În următoarea perioadă putem vorbii despre o creştere a numărului de construcţii noi, necesare pentru a acoperii acestă cerere”, arată Mădălin Aresmeritoaie. În ce priveşte, domeniile cele mai active în închirierile pe industriale acestea sunt: segmentul auto, producţie ambalaje, logistică şi medical.

Gradul de neocupare a spaţiilor din România se situează undeva la 12-14%, cu semne concludente de scădere, potrivit consultanţilor. Randamentele investiţionale (yield) se situează la 10,5%, luând în considerare lipsa de tranzacţii investiţionale.

 

 

 

 

Share

 

 

 

 

Sursa: capital.ro

Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *