Publicaţia The Independent recomandă croazierele pe Marea Neagră
Postat de Fastimo in iun. 3, 2012 in Uncategorized | 0 comentarii
„Dacă vă place ideea de a vă trezi într-o ţară nouă în fiecare zi şi doriţi să vă aventuraţi dincolo de Marea Mediterană, încercaţi Marea Neagră”, recomandă cotidianul britanic The Independent. „Aţi putea bifa Turcia, Bulgaria, România, Ucraina, Rusia şi Georgia, pe lista de ”ţări ce trebuie vizitate”. Ultimele trei sunt destinaţii dificile, aşa că o croazieră este modul ideal de a gusta aventura”, adaugă publicaţia citată de Agerpres.
O serie de linii de croazieră propun Marea Neagră, dar fiecare are doar puţine plecări în fiecare an, de obicei pe nave mai mici sau de dimensiuni medii, ceea ce înseamnă că porturile sunt mai puţin aglomerate decât pe mai multe trasee principale europene, explică publicaţia britanică într-un material apărut azi.
The Independent mai relatează că, în acest an, vasul ”Queen Elizabeth” al liniei Cunard face prima incursiune în Marea Neagră într-o croazieră de 12 nopţi, care începe la Veneţia, la 30 septembrie şi se încheie la Atena, astfel încât se pot vedea şi obiective din Marea Mediterană şi Marea Egee. „Cine navighează cu ”Regent Seven Seas”, pleacă din portul rusesc Soci, la poalele munţilor Caucaz şi poate vizita ”dacea” lui Stalin, lua masa de prânz în pădure sau face turul unei plantaţii de ceai. Plecând de la Atena, la 3 iulie, pentru 10 nopti, ”Seven Seas Mariner” înconjoară Marea Neagră până la Istanbul”, recomandă cotidianul.
Sursa: capital.ro