Imobiliare: Cat costa un metru patrat in Bucuresti? Zona face diferenta
Postat de Fastimo in mai 31, 2015 in Uncategorized | 0 comentarii
O garsoniera in Balta Alba, un apartament cu 3 camere in Bucurestii Noi sau unul cu 4 camere in Crangasi. Toate se invart in jurul a 1000 E/mp, insa nu toate corespund nevoilor viitorilor proprietari.
Pretul locuintelor este influentat de multi factori, insa in ultimii ani, dupa stabilirea bugetului, factorul cel mai important de diferentiere a fost reprezentat de amplasament.
Imobiliare.NET a efectuat o analiza, care, luand in calcul pretul mediu pe metru patrat de vanzare al apartamentelor din Bucuresti in luna mai, demonstreaza cat de mari sunt diferentele intre locuinte situate in acelasi sector, insa in zone diferite.
Cat costa o garsoniera in Bucuresti
In mai, pretul mediu de vanzare al unei garsoniere din Bucuresti este de 1014 E/mp. Pentru acelasi tip de locuinta, amplasata de aceasta data in sectorul 1, zona Dorobanti, un cumparator trebuie sa plateasca un pret mediu de 1469 E/mp.
Sectorul 1 este recunoscut ca fiind cel mai scump sector al Capitalei, insa exista si aici zone unde pretul este sub media garsonierelor din Bucuresti luna aceasta, si anume, cartierul Bucurestii Noi, unde pretul este de 926 E/mp.
Cea mai scumpa zona pentru garsoniere in sectorul 3 este Decebal, acolo unde pretul mediu este de 1262 E/mp, in cealalta extrema situandu-se cartierul Balta Alba, unde pretul mediu este de 938 E/mp.
Cele mai scumpe garsoniere din sectoarele 4 si 5 se gasesc in cartierul Tineretului – 1223 E/mp, respectiv zona Cismigiu – 1247, in vreme ce zonele cele mai ieftine sunt Giurgiului – 871 E/mp, respectiv Ferentari – 777 E/mp.
In sectoarele 2 si 6, cele mai ridicate preturi medii se intalnesc in zona Mosilor – 1169 E/mp si in cartierul Crangasi – 1053 E/mp, in vreme ce zonele cele mai accesibile sunt Ferdinand – 944 E/mp, respectiv Ghencea – 842 E/mp.
Cat costa 2 camere in Bucuresti
In ceea ce priveste pretul mediu de vanzare al unui apartament cu 2 camere din Bucuresti, acesta este de 1003 E/mp in mai, de doua ori mai mic decat cel cerut de proprietarii din cartierul Primaverii – 2162 E/mp, conform cifrelor oferite de Imobiliare.NET.
Cei care prefera zona de nord a Capitalei pot opta si pentru un apartament cu 2 camere in cartierul Bucurestii Noi, acolo unde pretul mediu este de 1060 E/mp.
La mare distanta de Primaverii, cea mai scumpa zona din sectorul 2 la apartamentele cu 2 camere este Dacia, cu un pret mediu de 1466 E/mp.
In schimb, cartierul Pantelimon trage in jos media apartamentelor cu 2 camere din sectorul 2, aici proprietarii cerand 886 E/mp.
La mijlocul clasamentului se situeaza sectoarele 3 si 5, cu cele mai scumpe apartamente cu 2 camere in zona Decebal – 1297 E/mp, respectiv Cotroceni – 1338 E/mp, care contrasteaza cu zona 23 August – 865 E/mp, respectiv cartierul Ferentari – 642 E/mp.
In sectoarele 4 si 6, zonele de top sunt Tineretului – 1223 E/mp, respectiv Crangasi – 964 E/mp, in timp ce zonele in care proprietarii au pretentii mai scazute sunt Giurgiului – 806 E/mp, respectiv Ghencea – 854 E/mp.
Cat costa 3 camere in Bucuresti
Si cand vine vorba de apartamentele cu 3 camere, tot cartierul Primaverii este in top, cu un pret mediu de 2225 E/mp, mai mult decat dublu fata de cel mai accesibil cartier din sectorul 1, Bucurestii Noi – 1057 E/mp si chiar decat pretul mediu de vanzare al apartamentelor cu 3 camere din Bucuresti – 1067 E/mp.
Al doilea cel mai scump pret mediu al apartamentelor cu 3 camere (excluzand sectorul 1) provine din sectorul 5, cartierul Cotroceni – 1338 E/mp. In cealalta extrema se regaseste cartierul Ferentari, cu un pret mediu al apartamentelor cu 3 camere de 545 E/mp.
In sectoarele 2 si 3, cele mai piperate zone sunt Dacia – 1404 E/mp, respectiv Decebal – 1362 E/mp, in vreme ce pretentiile cele mai scazute le au proprietarii din Pantelimon – 873 E/mp, respectiv Balta Alba – 901 E/mp.
In sectorul 4, proprietarii din zona Parcului Carol cer cei mai multi bani pentru un apartament cu 3 camere – 1332 E/mp, in vreme ce pretul mediu in zona Brancoveanu este de 972 E/mp, cel mai mic din sectorul 4.
Singurul sector in care pretul mediu al apartamentelor cu 3 camere nu depaseste pretul mediu pe Bucuresti este sectorul 6, acolo unde cel mai scump cartier este Crangasi – 964 E/mp, iar cel mai ieftin este Giulesti – 723 E/mp, conform cifrelor oferite de Imobiliare.NET.
Cat costa 4 camere in Bucuresti
In mai, pretul mediu de vanzare al unui apartament cu 4 camere din Bucuresti este de 1014 E/mp.Tot in sectorul 1 se inregistreaza cel mai ridicat pret mediu si in cazul apartamentelor cu 4 camere, in cartierul Aviatiei – 1987 E/mp, la fel cum in Bucurestii Noi este cel mai accesibil pret din acest sector – 828 E/mp.
In sectorul 5 se inregistreaza cea mai mare discrepanta de pret dintre toate tipurile de locuinte din Bucuresti, cea mai scumpa zona fiind in Cotroceni – 1761 E/mp, iar cea mai ieftina in Ferentari – 534 E/mp, pret mediu pentru un apartament cu 4 camere.
Piata Muncii este varful iceberg-ului in sectorul 3, cu un pret mediu de 1710 E/mp, in timp ce in cartierul Balta Alba pretul coboara pana la 849 E/mp. In sectoarele 2 si 4 cele mai ridicate preturi medii se intalnesc in zona Dacia – 1215 E/mp, respectiv Vacaresti 1238 E/mp, in timp ce zonele cele mai accesibile din acest sector sunt Fundeni – 684 E/mp si Giurgiului – 678 E/mp.
Cel mai scump cartier din sectorul 6 in ceea ce priveste pretul mediu al apartamentelor cu 4 camere este Crangasi – 955 E/mp, in timp ce pretentiile cele mai scazute le au proprietarii din Militari – 781 E/mp.
Rezultatele acestei analize ne arata ca principalul criteriu in functie de care se tine cont la alegerea unei locuinte, este zona, bucurestenii fiind dispusi sa plateasca preturi mai mari, uneori chiar duble sau triple, pentru locuinte mai bine pozitionate.
Sursa: business24.ro