Cum lupta alte state cu evaziunea – idei pentru ANAF

Cum lupta alte state cu evaziunea – idei pentru ANAF

Evaziunea fiscala este o infractiune grava care, ca urmare a procedurilor legale greoaie si a sanctiunilor nesemnificative, cauzeaza pagube uriase societatii, a declarat recent presedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

In fiecare zi, firme internationale sau indivizi insala societatea cu milioane. Uniunea Europeana pierde anual un trilion de euro din cauza evaziunii fiscale, respectiv 2.000 de euro pentru fiecare cetatean al UE, de patru ori mai mult decat cheltuielile pentru educatie pe cap de locuitor, a sustinut presedintele PE intr-un articol publicat pe LinkedIn.

Lupta impotriva evazionistilor s-a transformat intr-o adevarata vanatoare de vrajitoare la nivel global, fiecare reuniune la nivel inalt fiind o ocazie pentru proferarea amenintarilor la adresa celor care nu vor sa plateasca statelor taxe si impozite.

In acest context, sunt discutate intens planuri ambitioase constand in schimburi de informatii intre guverne cu privire la conturi bancare nedeclarate, constrangerea traditionalelor paradisuri fiscale precum Monaco, Lichtenstein sau Elvetia de a se conforma la standardele UE sau negocieri cu bancile care ascund evazionistii.

Dincolo de aceste masuri, tot mai multe state recurg la mijloace proprii pentru a gasi si taxa evazionistii, cu rezultate incurajatoare.

Urmariri pe Google, denuntul prin SMS si amenintari

Un exemplu relevant este cazul Lituaniei, care a reusit sa foloseasca noul serviciu al companiei americane Google, Street View, pentru a identifica pana acum mai mult de 100 de lituanieni care nu si-au declarat imobilele detinute. Numai in doua cazuri taxele si penalitatile aplicate s-au ridicat la 130.000 de euro, potrivit Wall Street Journal.

Tot in aceasta tara, cetatenii pot informa autoritatile cu privire la eventuale cazuri de evaziune prin intermediul unei aplicatii de pe iPhone, metoda care a adus statului venituri suplimentare de 3,3 milioane de dolari anul trecut.

In Franta, ministrul Bugetului, Jerome Cahuzac, ii avertizeaza pe francezii care au bani ascunsi in conturi in strainatate sa se autodenunte, amenintand cu sanctiuni mult mai dure pentru aceasta infractiune, printre care si pedeapsa cu inchisoarea pana la sapte ani pentru cazurile grave, a scris Reuters. Evaziunea costa Franta pana la 50 de miliarde de euro anual.

In primavara, prima varianta a unei propuneri a guvernului britanic viza blocarea accesului la marile contracte in sectorul public, inclusiv in cele foarte profitabile precum aparare, IT si constructii, a companiilor care au inselat Fiscul cel putin o data in ultimii zeci ani. Ulterior, perioada de corectitudine a fost redusa la un an.

La spiritul civic apeleaza si orasul indian Pune, unde cetatenii au la dispozitie un sistem special prin care pot transmite prin SMS informatii despre vecinii lor care isi folosesc locuintele in scopuri nedeclarate, de exemplu, ca spatiu de birou, conform Mid Day. In doar 15 zile de la lansare au fost trimise 300 de SMS-uri.

In ultimii ani, si in Romania mai multi oficiali au lansat diverse propuneri „speciale” pentru combaterea evaziunii, una dintre acestea fiind aplicarea principiului „denuntatorului”, prin care oamenii erau incurajati cu stimulente financiare sa denunte posibilele cazuri de evaziune.

Emanand la nivelul opiniei publice un puternic iz securist, ideea a fost respinsa si abandonata ulterior.

 

 

 

 


Share
 

 

 

 

 

 

Sursa: ziare.com

Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *