Casa care n-are nevoie de racord la utilităţi

Contact

Dezvoltatorul Impact a lansat împreună cu Destiny Wheel un sistem integrat de soluţii moderne de alimentare cu apă, canal, încălzire şi energie electrică, destinat celor care doresc să-şi construiască o casă  fără s-o conecteze la utilităţile publice.

Conceptul, numit Active Homes are la bază utilizarea energiei alternative şi nu include construcţia efectivă a locuinţei şi nici terenul. Costul implementării sistemului propus de Dan Ioan Popp pleacă de la 13.000 de euro în cazul asocierilor şi ajunge la 23.760 de euro, în condiţiile în care sistemul clasic de racordare la utilităţile publice ar costa 16.500 euro. Casa din imagine este doar un prototip construit pe un teren lângă cartierul rezidenţial Greenfield din Băneasa.

Casele noastre nu sunt atât de inteligente cum ar trebui să fie, cum este un telefon sau un iPad de exemplu. Investiţia costă mai mult, dar lunar costul de operare este de două, trei ori mai mic. Estimez că până la sfârşitul acestui an vom vinde circa 20 de sisteme în arealul Bucureşti. Chiar şi pentru 20 de oameni merită să îţi baţi capul dacă e tare. Pe noi ne interesează să fim printre primii care propun pieţei astfel de sisteme”, a declarat Dan Ioan Popp, preşedintele Impact.

Un calcul realizat pentru o casă cu o suprafaţă de 120 mp arată că prin implementarea acestui sistem, în zece ani de zile se economisesc peste 10.000 de euro la întreţinere, comparativ cu varianta clasică, de racordare la utilităţile publice.

Cât te costă

*Costurile lunare calculate pe o perioadă de zece ani, pentru o casă cu o suprafaţă de 120 mp:

Cost estimat utilităţi clasice: 152, 25 euro x 120 luni = 18.273,85 euro

Cost estimat utilităţi verzi: 58,72 euro x 120 de luni = 7.046,04 euro

În plus, pe lângă această economie, Dan Ioan Popp spune că terenurile care nu au utilităţi  sunt cu până la 50% mai ieftine faţă de cele cu utilităţi.  Astfel, costul unui teren de 300 mp spre exemplu, fără utilităţi este de 117.600 de euro (392 euro/mp), la care se adaugă valoarea sistemului de 23.000 de euro. În total, terenul din Bucureşti şi racordarea locuiţei prin varianta propusă de Popp ajunge la 141.360 de euro. Prin comparaţie, acelaşi teren, care costă 750 euro/mp şi are utilităţi şi sistemul de racordare clasică, duce la un cost total de 241.5000 de euro. În cazul terenurilor din Inelul 1 din jurul Bucureştiului, care include comune şi localităţi la o distanţă de 15-20 km, media preţului/mp al unui teren fără utilităţi este de 47 euro, ceea ce înseamnă că fără construcţie, costurile ajung la aproximativ 37.000 de euro.

Cum funcţionează

Alimentarea cu apă potabilă se face printr-un puţ forat la o adâncime de 60 m, iar o pompă submersibilă cu un consum redus de energie (0,37 Kw) asigură automatizat presiunea apei în casă. Apa caldă este obţinută ca urmare a trecerii printr-un boiler cu termostat şi cu schimbător de căldură, iar temperatura agentului termic produs este ridicată de panourile solare amplasate pe acoperişul locuinţei.

Apele uzate sunt colectate într-un sistem de canalizare local, direcţionat către o mini staţie de epurare care foloseşte tehnologia cu nămol activ şi este dotată cu un minicomputer care controlează cantitatea de apă, timpul de decantare şi cantitatea de nămol de recirculare.

Energia electrică este produsă de panouri fotovoltaice, care produc curent electric la tensiune redusă. Acesta este stocat în baterii de acumulatori, iar apoi, prin intermediul unui invertor, este introdus în instalaţia electrică a gospodăriei la o tensiune de 220V. Panourile fotovoltaice sunt amplasate cu expunere spre sud şi înclinaţie între 35 şi 50 de grade pe acoperişul locuinţei şi produc o cantitate medie anuală de aproximativ 900 Wh/zi, într-o locaţie fără obstacole precum copacii, clădirile sau formele de relief înalte.

Soluţia aleasă pentru încălzirea mini locuinţei este o centrală termică ce foloseşte drept combustibil peleţii, un material ecologic ieftin, obţinut prin comprimarea de resturi lemnoase. Alimentarea centralei termice se face dintr-un rezervor încorporat de 20 kg, care asigură automatizat confortul termic în locuinţă pentru o perioadă de minim 36 de ore. Pentru gătit, se foloseşte o plită electrică de 600 W, dar puterea poate fi extinsă simultan cu creşterea numărului de panouri solare şi baterii.

 

 

 

Sursa: money.ro
Share